Postări

***

mă gândesc la tine ca la ultimul punct al supraviețuirii polare într-o noapte de nouă plus luni pe an dar tu nu ești minunea nordică așa că mă gândesc la tine ca la un ciorchine de struguri roșii plin de posibilități
cum te transformi tu când vine toamna și-ar trebui să te apropii de sfârșit sau de încremenirea mea
mi-e sete dar tu anticipezi dorința și te transformi în zeu
o să îți fac serbări, promit dar mai întâi ai nevoie de o cafea, baby

Suflet de paie

Suflet de paie aș fi vrut să fiu; în Absență, în Prezență, printre atingerile noastre efemere. Goală, dar plină de moliciune, ca o aparență dulce. Cu pielea ușor de pătruns și inima bine încleștată în centru, cu bătăile ei scurte și curajoase. Iar peste, morman de oameni și dorințe. O dragoste pentru dragoste și din dragoste. Fără definiții sau judecăți de prost gust. Iar apoi, de jur împrejur, sufletul doldora de toate mișcările absurde, aplecat peste marginea prăpastiei, absorbind greața vertijului. Iar eu, ieșind din el cu pașii mei nesiguri, încercând să îl părăsesc acolo, la marginea fricii. Să nu îi mai fiu parteneră în valsul său perfid, piele peste piele, decăderea și înălțarea în trei timpi. Dar nu pot; urletul lui îmi umple de tristețe nopțile. L-am luat în brațe și i-am șoptit că dacă îmi e Suflet, nu îl voi lăsa să sufere niciodată. Dar mă cutremur eu de cât de repede l-am putut minți. Dar el a rămas cuibărit acolo, încărcat de curiozitate și inocență. Și-a încleș…

povești mecanice

sunt însetată cum n-am fost de când m-am născut și-am urlat cu poftă către lume nu mi-a tăcut niciodată sufletul
de când te știu vocea ta urlă la unison povești neomarxiste mecanice noi nu ne-am încurcat niciodată într-o instalație de pom nu credem în vâsc sau povești de dragoste infinită
trăim separat și călcăm peste cadavre bonnie și clyde se întâlnesc uneori și-și povestesc
n-am fugit niciodată în paris dar am inventat teorii la mesele la care-am stat poate ne-ar prinde bine o bibliotecă comună un pat și-o masă probabil cu astea și privirea ta
ne-ar ajunge.

Urletul - Allen Ginsberg

Imagine
Howl e poemul-biblie al beatnicilor; punctul de întâlnire al dictonului „make love, not war”, dar și al tuturor obsesiilor unei întregi epoci. În același timp e marele strigăt al lui Ginsberg către Carl Solomon, către Dumnezeu și către generațiile trecute și viitoare. Iar în data de 12 mai a fost și strigătul celor aflați pe Horea nr. 33. Coincidență sau nu, locația se află perete în perete cu Facultatea de Litere, în cadrul căreia există un curs de poezie modernă care discută în fiecare an Howl. Într-un spațiu neconvențional – fostă hală de producție – printre expoziții și voci răsărite din toate direcțiile, am intrat într-o sală răcoroasă, atipică, la fel cum urma să fie și performance-ul. Culoare și muzică psihedelică, accente hipnotice și versurile celui mai cunoscut poem al lui Ginsberg; asta a fost propunerea lui Ionuț Caras, Vasile Gherghel și Călin Torsan, asistați de Cristian Rigman. Un „trip acustic”, o interpretare menită să te poarte dintr-o transă în alta, în funcție de i…

un colț de rai ar fi...

un colț de rai ar fi
tu stând în pat citind
eu goală ascultând
din toate astea
să ne-mbătăm cu aburi de cafea
să ne deschidem aripile
ți-aș lăsa o bucată din piele
doar-doar
dacă mi-ai recita noaptea ceva.

VIS

O să îți spun o poveste. Pentru tine s-ar putea să fie simplă, pentru mine e ușor complicată. Aseară am privit pentru o clipă pe gaura cheii. Visam. Mi se repetau în cap imagini trecute, posibilități nerostite, goluri din prezent. Așa m-am obișnuit. Mă trezesc visând și adorm conștient. În mintea mea s-au amestecat ușile pe care vreau să le țin închise cu amintirile de prin toate colțurile. Am încuiat Dorința; m-am trezit de multe ori cu pumnii încleștați, strângând-o de gât. În fiecare noapte îmi unesc mâinile în jurul propriului gât și strâng. Totul cu ochii larg deschiși. Ce mai rămâne din viață? Ce se întâmplă cu mine după ce mă trezesc?             Te văd, da, ești într-un ungher ascuns. Stai cu mâinile încleștate, te aperi de ceva. Eu am făcut asta? Eu am vrut să te alung... Poate. Visam. Nu erai tu. Visam ceva nou. Mă inspira cineva, scriam, dar tu îmi respirai în ceafă. Apoi te-ai retras stingher și-am adormit la loc. Eram calmă... Eram calmă și încercam să fiu. Cu fiecare dată…

ars poetica

când eram copil le spuneam tuturor că voi fi cântăreață pompier doctor preoteasă cel mai frumos lucru mi se părea să fii zeiță azi nu vreau decât să fiu poetă să-mi privesc cafeaua să pun pixul pe hârtie cu gândul la ce gust ar avea cu tine în față sunt doar câteva dintre scenarii
dar la un moment dat aș renunța la hârtie aș rupe fâșii din tricourile tale le-ar devora cuvintele ca eu
să pot să mă ocup de carnea ta.