În speranța salvării constituției studenților



          Au trecut doar 3 zile de la cea mai recentă ședință de Senat în care ne-am fi așteptat la votarea Statutului și implicit la impunerea unui sistem dictatorial prin adoptarea unor prevederi care nu sunt conforme cu ce marea majoritate dintre noi am considera ca fiind un sistem democratic. Din fericire, mesajul pe care am vrut să îl transmitem a ajuns la urechile multora și a fost receptat corespunzător. 

          Sper că așteptarea până în septembrie ne va permite să observăm ecoul strigătului către dreptate, când următoarea ședință de Senat va decide soarta acestui document. Din experiența dezbaterii și a elaborării de amendamente, mi-am dat seama cum există o minoritate a celor care sunt dispuși să renunțe la confortul lor asociat cu rutina. Am constatat că nu este o condiție necesară să fii voluntar, membru ONG sau student reprezentant pentru a fi informat. Dar studenții întorc spatele implicării în ceea ce privește actul care le reglementează drepturile și obligațiile, cum marea majoritate nici măcar nu au auzit despre ce se întâmplă și sunt sătui de mesajele apărute pe profilele lor. Poate e că si vina naivității mele; speranța în responsabilitate și că vocea cu care am strigat deseori nu rămâne fără ecou. Asta am sperat cu fiecare cuvânt și minut dedicat lucrului pe Statut. Din păcate, ucrurile nu se mișcă întotdeauna în direcția în care ne dorim. Marea masă de studenți pe care mi-o imaginam că protestează în fața Casei de Cultură pentru implementarea corectă a constituției noastre este, momentan, inexistentă. E un sentiment asemănător cu cel experimentat adesea în copilărie când îi spuneam mamei să îmi cumpere o jucărie și nu se întâmpla asta. Ci trebuia să mă mulțumesc cu una de care un alt copil, mai mare decât mine, nu mai avea nevoie și o părăsea cu dispreț. Practic, să accepți ceea ce vrea altul să îți impună și să te mulțumești cu puținul dat de el: „dacă am vouchere cu reducere la mâncare și în localuri e totul în regulă”. Acestui gând i-a survenit mereu întrebarea: în comparație cu asta, ce îmi oferă Statutul? Nimic palpabil, ar spune marea majoritate. Dar el e primul pas pentru ca toți să avem parte de un sistem echitabil în universități. 
          Legat de asta, sper să nu se materializeze sentimentul pe care l-am avut eu: acela că justiția e oarbă, legată la mâini și că în ureche îi râde cel a reușit cumva să îi devină superior. Nu știu alții ce cred, dar dacă am avut norocul (zic eu) să mă nasc în perioada postdecembristă, sper să am și norocul să nu experimentez o dictatură pe parcursul facultății. Îmi spusese cineva mai demult că studenții învață mai bine sub un astfel de regim. Îmi permit să nu fiu de acord cu el și să îi spun: poate că studenților le e mai comod să învețe sub presiune. Pentru că e mai ușor să găsești țapul ispășitor pentru nereușitele sau piedicile cu care te-ai confruntat. 
          Concluzia e că ne-am învățat foarte prost. Calea corectă e cea mai îngustă și adesea cea mai dificil de parcurs. Și e a celor puțini, după cum văd... 

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Kafka pe malul mării -recenzie de carte

Procesul – Franz Kafka

VIS