To be or not to be a copycat – despre cum preferă studentul român să ignore respectul


              Dovezile de cum omul a început să devină un adevărat „copycat” se descoperă din ce în ce mai mult în cadrul universităților românești; asta ca să nu mai vorbim despre școli, în care fiecare referat este un adevărat amalgam de de copy-paste din diverse surse de pe internet. Nici măcar inspirația din cărți nu mai este viabilă. În acest mod se susțin și examenele. Ai spune că acolo se verifică, pe lângă ansamblul de cunoștințe dobândite, un minim de originalitate în utilizarea informației, precum și modul tău personal de percepție asupra subiectului. Asta începe să nu se mai întrevadă în aceste situații, fiind mai importantă simpla redare a informațiilor așa cum au fost ele structurate în cadrul cursului.
               Am constatat astfel că atunci când se solicită altceva din partea celui evaluat, fie el student sau elev, nu poate face față provocării de a prelucra informația în modul în care i se cere, pentru că nu este obișnuit să lucreze astfel. Asta poate începe de la simpla reformulare a unei definiții, pe care cel în cauză nu o mai recunoaște într-o formă diferită. E doar un exemplu din multe care s-ar putea găsi.
            Pentru că se tot vorbește de plagiat, de condamnarea lui și de încurajarea originalității, aș putea prezenta un caz concret prin care un student de anul III își manifesta dorința de a-și ușura munca legată de lucrarea de licență. Persoana respectivă nu părea să vrea să ascundă dorința de a plagia, astfel încât să se poată descurca în timpul care îi mai rămăsese până la suținerea lucrării. Astfel că îi mărturisește unui prieten în timpul unei convorbiri telefonice cum a găsit o lucrare de licență pe internet despre comunicare cu ajutorul mijloacelor de socializare. Singurul impediment mai era că lucrarea era într-o limbă străină, pe care se pare totuși că persoana respectivă o cunoștea. „Acum tot ce trebuie să fac este să traduc lucrarea și am terminat. N-o să-și dea nimeni seama”, îi spune prietenului la telefon.
             Problema nu era, zic eu, în ideea că nimeni nu își va da seama, ci cum sună viitorul dacă așa se realizează lucrările de sfârșit ale unui ciclu de studii. N-am găsit o soluție la acest fenomen. Cred că uneori ține de una dintre cele mai importante valori care îi este inoculată omului: respectul. Plagiatul ține, oarecum, de lipsa acestui respect față de munca altuia sau a ta. E adevărat că nimeni nu poate ține lecții de respect altora, pentru că atitudinea celuilalt este să vadă paiul din ochiul celuilalt înainte de bârna din propriul ochi, cum spune zicala românească.
               În acest context, nu pot decât să ofer un exemplu la care am asistat și care m-a determinat să evit plagiatul în absolut orice situație. Un cadru didactic ne-a expus modalitatea de evaluare, formată dintr-o lucrare de interpretare a unui text și examenul propriu-zis, de verificare a cunoștințelor. Bineînțeles, nivelul de cunoaștere al limbii nu ne permitea tuturor să realizăm lucrări de note mari. Textul oferit nu era nici el unul foarte accesibil. Nu găseai cărți cu variante de interpretare. Cele câteva surse de internet au fost epuizate rapid ca surse de inspirație. Momentul în care urma să înceapă examenul anunța înainte studenții care nu aveau nevoie să-l susțină, din diverse motive legate de nerespectarea condițiilor impuse la început de an. Am fost mirată de câte persoane au fost nevoite să iasă din cauza plagiatului, primind, desigur, nota 1. Mă întreb dacă în acel moment nu și-ar fi dorit mai curând un 5 pe munca proprie.
           Un astfel de exemplu te învață că mai sunt momente și oameni care apreciază mai mult efortul personal depus în elaborarea lucrării. „Voi depuncta mai puțin greșelile gramaticale decât cele de interpretare”, ne-a asigurat domnul profesor la momentul în care ne-a predat tema de lucru. Am fost mândră de cele 3 pagini jumătate obținute prin înțelegerea proprie a textului, așa defectuoasă cum era ea, chiar dacă ele au fost corectate în proporție de 90% pe diverse greșeli.           
              Dacă astfel de profesori s-ar face auziți mai des, poate că așa am înțelege mai repede că plagiatul nu este o joacă. Că drepturile de autor contează chiar și asupra unei fraze. Pentru cei care își dedică viața publicării, acest respect a venit, mai mult sau mai puțin forțat, din experiența lor în domeniu. Doar cel care muncește îndeajuns de mult pentru realizările sale respectă cu adevărat o publicație atunci când o utilizează ca suport pentru noua filieră pe care dorește să o descopere.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Kafka pe malul mării -recenzie de carte

Procesul – Franz Kafka

VIS