Richard al III-lea se interzice - despre trecut și prezent într-o singură răsuflare



           În urmă cu o săptămână am fost să văd cea mai recentă adaptare a unui text de Vișniec pus în scenă la Naționalul clujean. Așadar, hai să fie o frescă despre comunism în cea mai mică și primitoare sală, Studio Art Club. Alegerea mi s-a părut inițial riscantă – se știe că nu orice spectator reacționează bine la interacțiune. Dar publicul a fost foarte educat și receptiv la momentele în care era angrenat ca Personaj. Pe de altă parte, distanța mică dintre spectatori și actori ar fi putut la rândul ei să constituie lupa prin care orice defect sau greșeală din reprezentație să poată fi ușor depistată. Plusul fiind că dacă ele au existat, nu erau ușor de identificat. Cel puțin nu pentru amatori.

            Cu alte cuvinte, o sală plină s-a angajat la 2 ore și 5 minute de teatru și metateatru. Ochiul atent și perfecționist al lui Răzvan Mureșan s-a văzut din nou, atât în alegerea distribuției, cât și a celorlalte elemente regizorale. La nivel textual, îmbinarea de elemente sociale, istorice, cu cele literare, teatrale și nu în ultimul rând metateatrale a fost făcută în mod inteligent. În același timp a fost evitată supraîncărcarea de simboluri, un defect atât de des întâlnit în teatrul expresionist. Iar piesa și-a avut elementul propriu de katharsis. Pe care fiecare spectator l-a trăit în propriul său mod. Fie că s-a simțit mai îndreptățit să se apropie de elementele de ironie și cinism, fie de referințele literare evidente, fiecare în parte a putut să fie mulțumit într-un anume fel. Asta cu atât mai mult cu cât reprezentația a fost îndeajuns de energică încât să nu apară momente moarte. Nu am văzut o lentoare care să genereze plictiseală, dar nici opusul. Momentele de energie explozivă erau bine alternate cu cele de calm.

            Iar la nivel metateatral am apreciat cel mai mult prezența acelui Richard al III-lea clasic shakespearian, capabil să revină în actualitate prin diverse voci. Vorbind despre rău, putere, luptă și păstrarea integrității psihologice și emoționale, Vișniec îl exonerează pe Richard de propria vină, așa cum o făcuse și Shakespeare. Cu alte cuvinte, nu există lume fără rău, dar chiar și așa avem libertatea de a alege la ce tip de rău ne supunem. Chiar dacă Istoria nu aduce celor mulți un final fericit din toate acestea. 

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Kafka pe malul mării -recenzie de carte

Procesul – Franz Kafka

Încă de pe atunci vulpea era vânătorul, Herta Müller